free wishes

vreau sa iubesc asa cum iubeam la saispe' ani. cu nestavilirea unei pietre de rau, cu pasiune si supunere celui ce-l consideram unic.

vreau sa nu fi renuntat la dans. sa fi avut destul curaj sa continui singurul lucru care ma elibera de tot, ma ajuta sa ma exprim si ma epuiza in cel mai placut mod cu putinta. doar eu si sala de dans cu oglinzi pana in tavan.

vreau sa stau pe plaja la apus, in camasa ta de in, si sa-mi soptesti ca ma iubesti. oricine ai fi.

vreau sa am o casa pe malul marii. o casa alba, cu acoperis albastru, cu veranda si un perete de sticla. sa ma trezesc dimineata si sa privesc cum flutura perdelele in briza marii.

vreau sa am curajul sa renunt la tot pentru cineva, chiar daca exista posibilitatea sa pierd. sa iubesc nebuneste.

vreau multi prieteni cu care sa stau la foc de tabara pe plaja. sa cantam in timp ce tu ma tii n brate.


vreau tot ce m-ar face fericita. vreau marea.

pentru suflet

ramai marea mea dragoste. ramai visul meu neimplinit, care imi da tot timpul o sclipire in ochi, oricat de obosita as fi. ma faci sa ma simt vulnerabila, ca atunci cand imi aprind tigara doar pentru simplul ei gust, continui ca sa imi fac rau, mai trag un fum ca sa nu mai tremur, inca unul ca sa ma simt matura, si apoi inca unul ca sa nu mai tremur, unul ca sa imi omor timpul, sau sa caut inspiratie si ultimul ca sa uit.

nu m-am gandit niciodata pentru ce e fiecare fum. care este logica pentru care trag in piept de fiecare data. recunosc, am avut nevoie de ajutor. multumesc.


si dupa 6 ani de cand te-am parasit, tu ramai marea mea dragoste. cu ritmurile tale line, uneori alerte si dureroase, cu crinolinele albe si voalurile lila, cu incaltarile tare dureros de rigide. uneori ma visez valsand. uneori strang in dinti coada trandafirului si inspir puternic, sa nu simt stransoarea tangoului. alteori stau pe margine si privesc. adesea.....


nu-mi neg firea siropoasa. doar sunt femeie. nu resping natura mea dramatica, prosteasca si patetica atunci cand sunt stransa in brate si mi se sopteste la ureche. e datoria mea sa cedez senzatiilor de genul. dar nimic nu-mi creaza o alegorie mai frumoasa de sentimente.

imi pare rau ca am renuntat la tine. tu m-ai invatat de fiecare data sa iubesc. si-au trecut ani de zile in care nimic nu ti-a putut lua locul. incerc uneori sa revin, dar e mai greu decat cred.


nu pot trai nici cu tine, nici fara tine.

frana care imi aminteste ca sunt om...

spune-mi pe nume. spune-mi ce crezi ca sunt. spune-mi oricum.

dar numai daca esti absolut sigur ca esti demn de a ma eticheta, numai daca consideri ca nu ai facut niciodata greselile mele. nu arunca cu pietre decat daca esti nevinovat. nu vreau sa vad ochii care ma judeca, vinovati fiind.

ma dezamagesc persoanele la care tin.


zi de un gri primavaratic.

ceva mai multa lumina

straluceste orbitor. licareste cu fiecare pas pe care il fac, atrage atentia si imi da o karma aparte. desi nu cred in karma. iar in aerul asta rece si pur de munte, contrazis numai de fumul de tigara, se izbeste de versanti ca un ecou, se reflecta si se izbeste din nou trecand din nou prin mine. cand ma ameteste, cand ma revigoreaza, ma impiedica, ma franeaza si ma motiveaza. se pare ca ii molipsesc si pe ceilalti, avand in vedere ca toata lumea zambeste. este buna mea dispozitie, este fericirea mea absurda generata doar de simplul fapt ca toate imi merg bine si toate iau o intorsatura favorabila.

nu stiu daca se transmite si pe cale electronica, dar luati-o ca pe un fel de leapsa. si raspunsul la leapsa mea vreau sa fie un zambet larg atunci cand va ganditi la mine.

beyond ordinary standards

astazi plutesc. nu sunt rationala, nu am claritate in ganduri si nu-mi pot descurca labirintul ideilor.

am trecut peste perioada de reacomodare cu statutul de "orice minune dureaza trei zile", am parcurs toate cele cinci etape ale unei despartiri ca la carte. negare, manie, targuiala, depresie, acceptare. dar ca de obicei, totul la mine e pe dos, asadar am amestecat si etapele.

am inceput cu negare, am continuat cu targuiala, apoi am trecut prin depresia regulamentara, am acceptat si apoi m-am maniat pe situatie, pe el si in cele din urma pe mine.

acum am evoluat la stadiul de indiferenta. desi nu inteles de ce inca mai scriu despre asta. probabil sunt mandra de mine. am reusit sa trec peste. incerc o terapie noua, si anume cea de imprietenire cu cei ce ma ranesc.


revenind la ziua de azi....... e ciudat cum un singur impuls schimba tot, si cum nefiind rational nu poti controla o situatie neprevazuta. si e ciudat ce procent imens depinde doar de noroc. noroc pur. pentru ca situatiile constiente dau senzatia de control, si deruta jucatorul. te ametesc, te amagesc, te iluzioneaza, si-apoi iti fac rost de-o garsoniera confort 3, mobilata, la 3 metri sub pamant.


si toate astea in ciuda faptului ca viata e chiar frumoasa, cu toate lucrurile mici de zi cu zi care o garnisesc asa cum se cuvine.