Ma faci sa zambesc.
Rar.
Esti ca strainul din metrou care ma fixeaza cu privirea in lipsa unei alte ocupatii. Imi da impresia ca e fascinat de mine, si apoi intoarce capul si-si comuta asa-zisa fascinatie pe revista de scandal a tipei de langa el. La fel de absorbit, la fel de implicat. Zero.
Si uneori esti ca migrena. Nu ca durerea de cap propriu-zisa, ci ca migrena-motiv. "Nu, te rog, nu in seara asta... ma doare capul..." Adica prezenta ta si efectele sunt adevarate si totodata nu exista. Cum asa...? Pai... relativ. Depinde de ce varianta a povestii ascultam. Minus.
Alteori esti ca Maxwell. Iti inventezi propriul demon care sa se ocupe de imperfectiunea teoriilor tale. Un "demon dragalas" care astupa porii constiintei tale lasand sa treaca exact atatea particule de Resentiment sau Afectiune cat sa ma tii legata. Zero.
Cheama-ma ca sa am ocazia sa nu-ti raspund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu