daca pot sa zambesc, grijile s-au dus.

am ales gresit, am ales si bine. am ales fara sa stiu, am ales tot si am ales nimic, am ales de multe ori, si totusi de prea putine ca sa pot spune ca am experienta.

acum ma vei asculta, pentru ca am ales sa te iubesc. inca nu am reusit. inca mi-e frica si fug cat ma tin picioarele. dar las o parte din mine in grija ta. nu-ti cer sa implori iertare pentru trecut, nu-mi doresc asta, iti cer doar sa ai puterea s-o iei de la inceput.

am ramas doar noi.

fiecare sarut pe limba lui piere...

nu pot sa ma trezesc. e ceata si e cald. ma tii de mana, dar nu te vad. uneori imi mai dai drumul, ma prinzi inapoi, apoi ma amagesti atingandu-mi fugitiv degetele. cand sunt pe marginea prapastiei ma tii strans, dupa ce trecem alergi si te intorci la mine sfios. si de fiecare data ma chinui sa te conving sa ma prinzi inapoi de mana, dar tu imi spui ca ti-e frica sa nu ma strangi prea tare si sa ma ranesti.

uneori imi intinzi cealalta mana, uneori pe amandoua, uneori ma lasi sa ma incred in vocea ta. vorbesti continuu, ca sa stiu ca nu sunt singura, pentru ca inca e ceata si nu vad nimic. nici macar pe tine. nu-ti intuiesc nici macar forma corpului, dar iti cunosc atat de bine vocea...


am invatat sa nu mai am intrebari, sa ma multumesc cu ce primesc si sa cred fara sa vad. sa astept sa vina vremuri mai bune. ceata trece, si furtuna, si cutremurele trec, si timpul, si durerile.


numai tu nu treci prin bratele mele azi.


.........

variabile aleatoare

"sa tii capul plecat si privirea sus"

genial sfat. poleit cu blond auriu, si cu un zambet de milioane. nu pentru mine, pentru cine-l merita si are nevoie de el. felicitari gagico.

mereu veti fi ai mei.

ar trebui sa-nceapa cu "a fost odata". au fost candva cei din povestea mea, si au lasat intrebari ale caror raspunsuri nu le voi gasi, sau poate ca nici nu le voi cauta. unii ar vrea sa rescrie povestea, sa uit ce m-a durut si sa tes la loc visul. fiecare a fost lumina mea la inceput de noapte. m-au facut sa traiesc pentru fecare zi in parte, sa pierd fara sa stiu ca am, sa uit ca a doua zi pot fi aceeasi. fiecare mi-a intiparit obisnuinte de care nu vreau sa scap.

si ce noroc am ca timpul stinge totul...altfel as trai intr-o alegorie de basme.....

"Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea
Nu mai mult ca viata mea
Nu-mi pare rau de anii ce-au trecut
Ei mi-au dat ce n-am avut..."

spiritually refined

miroase a cetina si a scortisoara. cred ca incep sa simt ceva. ma dezghet. desi raman de piatra alba, de cenusa plamadita prost de niste maini stangace, de cer rece si azuriu.

ma opun, si asa si trebuie. am asta in sange. toata generatia mea o are. e un soi de inertie de autoconservare. ma opun schimbarilor, fie ele si benefice.

dar... e sarbatoare, si pana si stancile se incalzesc cu ceaiul cald, cu rom, al mamei, la glumele vechi dar siropoase a bunicului, la privirea blanda si dojenitoare a tatalui si la cazaturile pe care le iau cand crez orbeste in iubiri trecute.

nu-i nimic. am facut-o si continui. cad, ma ridic, ma scutur de praf, si urc din nou pe piedestal, unde mi-e locul.


stii ce? nu m-as inlocui cu nimeni!

nu cum arat, ci cum simt.

acum vreau sa tac. tu pleci fiindca asta e decizia mea. sper sa cobori intr-o statie aglomerata si sa te pierzi printre oameni leiti tie, sa respiri prin vant rece si sa nu gasesti cale de intoarcere.

o sa incep sa ma respect pentru ca am invatat sa cad si sa ma ridic, o sa-mi amintesc de mine in fiecare sarut si imbratisare, si la fel te blestem sa faci si tu. sa-ti gasesti perechea-n toamna, rece si calda, mereu indiferenta, niciodata prezenta, doar incapatanata si orgolioasa.

ma voi calma cu linistea plajelor goale, ma voi urca in primul tren spre nicaieri. voi pleca si voi sosi undeva, pentru ca asa e firea lucrurilor. voi pleca cu primul tren catre oriunde, voi refuza sa mai intorc pagina si o voi rupe-o, voi si asemenea lui Cortes si voi arde corabiile de intoarcere doar ca sa merg inainte. voi continua cand ceilalti renunta.


si mai presus de toate imi voi pretui prietenii ce mi-au ramas. pentru ca suflete puternice sunt legate fara drept de dezbinare.



[si desi nu are nicio legatura cu ce am scris aici... sau cu persoana respectiva... doamne... prima cerere in casatorie... si nu-mi vine sa cred ca pentru o clipa am inclinat sa zic da. cu toata inima inca....]

despre oamenii cu fler

sunt oameni capabili sa vada in tine esenta. te privesc atent in ochi si inteleg ca ai ceva demn de a fi exploatat. ca in interiorul tau se afla ceva ce zbiara sa iasa la suprafata. ceva ce te defineste in toata fiinta ta, dar nu gaseste nicio cale de iesire... si te amagesc cu priviri patrunzatoare, dandu-ti de inteles ca-ti stiu potentialul, dupa care asteapta. si asteapta. iti studiaza reactiile. vad cum treci de la o stare la alta. teama, entuziasm, incredere, apoi dezamagire, plictiseala si in cele din urma nerabdare.

o astfel de pereche de ochi m-a privit astazi. era un om calm, care-si expunea meticulos cursul. inca am in minte albastrul acela azuriu, cu nuante de calm si totodata de furtuna. m-a fixat cu privirea minute in sir, studiindu-mi mimica, in timp ce explica. nu i-am raspuns in niciun fel. am inlemnit fascinata.

sunt putini cei care au fler la oameni, si mai ales aceia dintre ei care sunt capabili sa lase la randul lor de inteles ca si-au dat seama ce incerci sa le transmiti.


sunt fascinata de cel care dupa 90 de minute stia mai multe despre mine decat multi dintre oamenii ce stau zilnic in jurul meu. astfel de oameni merita statui din azur, cladite pe albul primelor zapezi.