miroase a cetina si a scortisoara. cred ca incep sa simt ceva. ma dezghet. desi raman de piatra alba, de cenusa plamadita prost de niste maini stangace, de cer rece si azuriu.
ma opun, si asa si trebuie. am asta in sange. toata generatia mea o are. e un soi de inertie de autoconservare. ma opun schimbarilor, fie ele si benefice.
dar... e sarbatoare, si pana si stancile se incalzesc cu ceaiul cald, cu rom, al mamei, la glumele vechi dar siropoase a bunicului, la privirea blanda si dojenitoare a tatalui si la cazaturile pe care le iau cand crez orbeste in iubiri trecute.
nu-i nimic. am facut-o si continui. cad, ma ridic, ma scutur de praf, si urc din nou pe piedestal, unde mi-e locul.
stii ce? nu m-as inlocui cu nimeni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu