e duminica dimineata. m-am trezit la 10, mi-am baut cafeaua si am scris un mesaj. sunt foarte bine dispusa dupa aseara. am o stare inexplicaila de bine, de acasa.... e cald si miroase a cafea proaspat rasnita. ar fi cazul sa ma schimb si sa ma apuc de invatat. m-ar scoate putin din starea de letargie in care am fost lunile astea.. cred ca e o idee buna. imi pare rau ca nu pot sa fiu extraordinara astazi, dar cred ca vreau sa tin pentru mine ce e deep inside. azi sunt doar a mea.
si explicatia starii mele e ca ce-am descoperit e un vis frumos pe care mi-ar placea sa-l traiesc. m-a calmat mult. m-a linistit si mi-a redat echilibrul. e un fel de aripa de fluture in bataia vantului. isi regaseste ritmul batailor oricum si oricand. poate ca in liceu ar fi fost altfel... dar nu e momentul sa ma gandesc la asa ceva. savurez momentul. mi-am dat seama ca bucurestiul e superb noaptea, ca nu agitatia specifica mie este totul, ca cel de langa mine nu trebuie sa fie neaparat un extremist, cat un om normal care sa stie sa iubeasca. noutatea nu e cheia, nici maturitatea. ci pur si simplu starea de bine pe care o ai cand langa tine e un om placut. nu stiu daca luminile si calmul de noapte al bucurestiului au amplificat starea, dar as fi ramas acolo tot timpul. m-am simtit normala pentru prima data dupa mult timp. nu m-am simtit diferita, nici exagerata, nici ciudata, nici neinteleasa, nici subestimata. m-am simtit importanta intr-un anume fel.
mi-am dat seama ca esentialul e sa fii cel mai bun in ce faci, nu in tot. ca visele nu mor, ca pasii mici sunt cei siguri si ca obstacolele par mici cand privesti in urma. mi-am dat seama ca trebuie sa ai curaj si incredere, ca sa nu mai vorbesc de pozitivismul vital.
o spun pentru a suta oara, dar cred in asta: stiu ce vreau.
sunt calma. sunt in apele mele..... ne me reveille pas. je ne réponds plus de moi, je n’entends plus que toi, parle moi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu